Șos. Nicolina nr. 139M, Iași

Programări

Solicită o programare la radioterapie

Nu trebuie să știi dinainte de ce tehnică ai nevoie. Sună-ne, spune-ne diagnosticul și ce investigații ai făcut, iar un medic radioterapeut îți spune dacă radioterapia este indicată, ce ar implica și în cât timp ai putea începe.

Publicat pe Google Google
Maria Pascal profile picture
Maria Pascal
14 days ago
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Doresc să îi adresez cele mai sincere aprecieri și mulțumiri doamnei doctor Claudia Oprea, un medic deosebit, care îmbină profesionalismul cu o empatie și o implicare umană extraordinare. Este genul de medic care nu se limitează doar la actul medical, ci privește pacientul ca pe un om cu emoții, temeri, nevoi și speranțe. Am remarcat atenția deosebită pe care o acordă fiecărui pacient, disponibilitatea de a asculta, dorința sinceră de a ajuta și preocuparea constantă de a găsi cele mai bune soluții. Într-o perioadă în care boala aduce atât de multă nesiguranță și suferință, întâlnirea cu un medic atât de implicat și sufletist reprezintă un sprijin neprețuit. Doamna doctor transmite încredere, liniște și speranță prin felul în care comunică, prin răbdarea de care dă dovadă și prin modul în care reușește să facă pacientul să se simtă ascultat, înțeles și important. Consider că empatia unui medic are o valoare extraordinară, mai ales în oncologie, unde nu este tratat doar un diagnostic, ci un om care are nevoie de încurajare, înțelegere și sprijin. Iar doamna doctor Oprea demonstrează că implicarea, bunătatea și dorința autentică de a face bine pot avea un impact profund atât asupra pacientului, cât și asupra familiei sale. Sunt oameni care își practică meseria și oameni care o fac cu sufletul. Doamna doctor Claudia Oprea este un exemplu frumos de medic dedicat, atent și profund uman, un profesionist care merită respect, apreciere și recunoștință. Îi mulțumesc pentru felul deosebit de a fi, pentru implicare și pentru dorința sinceră de a ajuta. Astfel de medici ne reamintesc că, dincolo de tratamente și diagnostice, omenia rămâne una dintre cele mai prețioase forme de vindecare. ❤️
Publicat pe Google Google
Ana maria Pascal profile picture
Ana maria Pascal
14 days ago
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Am avut o experiență deosebit de frumoasă cu doamna doctor Raluca Luca, medic radioterapeut în cadrul Elytis, și îi sunt profund recunoscătoare pentru felul în care își practică meseria. Este un medic profesionist, dedicat, empatic și cu un comportament exemplar, care demonstrează că medicina înseamnă mult mai mult decât tratamente și proceduri. Pentru soțul meu, dumneaei a fost un adevărat dar, iar pentru familia noastră, un cadou neprețuit într-o perioadă atât de dificilă. Are o capacitate extraordinară de a vorbi cu pacienții, de a le oferi încredere, speranță și liniște sufletească. Știe să aleagă cuvintele potrivite, să comunice constructiv și să îi facă pe oamenii aflați în suferință să se simtă înțeleși, respectați și încurajați. Consider că aportul dumneaei la psihicul pacientului este unul semnificativ, deoarece felul în care vorbește și se comportă poate alina suflete și poate oferi puterea de a merge mai departe. Într-o luptă atât de grea, precum cea cu boala, un medic ca dumneaei reprezintă nu doar un profesionist desăvârșit, ci și un sprijin uman extraordinar. Sunt oameni care tratează boli și oameni care, prin felul lor de a fi, reușesc să aline și suflete. Doamna doctor Raluca Luca face parte din această categorie rară de oameni. Îi mulțumim din suflet pentru profesionalism, bunătate, răbdare și pentru modul exemplar în care își tratează pacienții. O recomand cu toată încrederea și cu toată aprecierea, fiindcă merită tot respectul și recunoștința pentru ceea ce oferă, atât medical, cât și uman. Un medic minunat, un om deosebit și o adevărată binecuvântare pentru pacienți și familiile lor! ❤️
Publicat pe Google Google
Constantin Barnea profile picture
Constantin Barnea
30 days ago
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Amabilitate și promotitudine
Publicat pe Google Google
Iosif Petrica profile picture
Iosif Petrica
30 days ago
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Am fost la Spitalul Elytis din Iași împreună cu mama mea și vreau să spun că am avut o experiență foarte bună. Încă de la sosire am fost întâmpinați cu amabilitate și respect, iar personalul medical a fost atent și răbdător, atât cu mama, cât și cu mine ca însoțitor. Mulțumim întregii echipe pentru seriozitate și grijă. Recomand cu toată încrederea Spitalul Elytis!
Publicat pe Google Google
Daniela Iacob profile picture
Daniela Iacob
30 days ago
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
+0
Am întâlnit un personal amabil ,profesionist , o experiență plăcută, mulțumesc.
Publicat pe Google Google
Aurelia Rindasu profile picture
Aurelia Rindasu
30 days ago
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
F.multumita
Publicat pe Google Google
Mirela Dumbrava profile picture
Mirela Dumbrava
30 days ago
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Spital modern, cu detalii logistice si dotari moderne, care reduc stresul specific spitalelor! Profesionalismul personalului medical, o comunicare obiectiva, prietenoasa si calda!Personalul din receptie eficient,amabil,empatic!
Publicat pe Google Google
Simona Grujic profile picture
Simona Grujic
30 days ago
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Domnul doctor Cojocaru este un medic extraordinar, un adevărat profesionist, atent și implicat. Doamna doctor Semen este, de asemenea, o doctoriță deosebită, dedicată și foarte atentă cu pacienții. Nu în ultimul rând, doresc să menționez întregul personal medical, care a fost foarte amabil, disponibil și atent pe tot parcursul perioadei. Am întâlnit oameni minunați, care își fac meseria cu profesionalism și suflet. Am numai cuvinte de laudă și recomand cu toată încrederea! ❤️
Publicat pe Google Google
Elena Guraliuc profile picture
Elena Guraliuc
30 days ago
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Bună ziua țin să mulțumesc personalului spitalului Elytis Foarte frumos comportament și promt . Mult succes. Felicitări
Publicat pe Google Google
mihai pascaru profile picture
mihai pascaru
31 days ago
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Amabili și interesați să mulțumească pacienții,promți in rezolvarea actului medical,le doresc sănătate .

Formular de programare

    Cum faci o programare

    1. Telefonic

    Cel mai rapid: 0332 803 743. Sau prin call-centerul Elytis, la 031 9006 (Luni–Joi 07:30–19:00, Vineri 07:30–18:00, Sâmbătă 09:00–14:00).

    2. Pe email

    Trimite documentele la info@elytisradioterapie.ro. Util dacă vrei ca medicul să vadă dosarul înainte de discuție.

    3. Prin formular

    Completează formularul de ma sus și te contactăm noi. Ai nevoie doar de nume, telefon și o descriere scurtă a situației.

    Ce se întâmplă la prima consultație

    Prima întâlnire este o consultație de specialitate, nu o ședință de tratament. Medicul radioterapeut citește dosarul, te examinează, îți explică unde se află tumora în raport cu structurile din jur și stabilește dacă radioterapia are un rol în cazul tău — singură sau împreună cu chirurgia și tratamentul medicamentos.

    Dacă există indicația medicală pentru radioterapie, discuția continuă cu ce ar însemna concret tratamentul: câte ședințe, ce tehnică s-ar potrivi, ce efecte secundare sunt de așteptat și ce se face pentru a le reduce. Nimic nu se decide fără să înțelegi ce urmează.

    Cazurile complexe se discută în comisia multidisciplinară, împreună cu medicii oncologi, chirurgii și radiologii. Este pasul care schimbă cel mai mult calitatea deciziei: planul nu vine de la un singur medic, ci de la o echipă care se uită la același dosar din unghiuri diferite.

    De la consultație la prima ședință

    Traseul este întotdeauna același, indiferent de tipul de cancer:

    1. Consultația de radioterapie. Evaluarea dosarului, examinarea, stabilirea indicației.
    2. Comisia multidisciplinară. Dosarul se discută împreună cu celelalte specialități implicate.
    3. CT de simulare. Un CT dedicat, în poziția exactă în care vei fi tratat, cu marcaje pe piele și sisteme de imobilizare.
    4. Conturarea și planificarea. Medicul desenează volumul țintă și organele de protejat; fizicianul medical calculează planul de iradiere și îl verifică.
    5. Prima ședință. Poziționare, verificare imagistică, apoi iradierea propriu-zisă — de obicei câteva minute.
    6. Ședințele următoare și monitorizarea. Vizite de control pe parcurs, ajustări dacă e nevoie, evaluare după terminarea tratamentului.

    Documente necesare

    Adu la consultație tot ce ai — chiar dacă dosarul nu e complet:

    • bilet de trimitere (pentru decontarea prin CNAS)
    • card de sănătate și act de identitate
    • rezultatul histopatologic / buletinul de biopsie
    • investigații imagistice recente: CT, RMN, PET-CT (pe CD sau stick, plus buletinele scrise)
    • bilete de externare și documentele intervențiilor chirurgicale anterioare
    • scrisori medicale despre chimioterapie, imunoterapie sau iradieri anterioare
    • lista tratamentelor pe care le iei în prezent

    Decontare CNAS

    Ședințele de radioterapie sunt decontate integral prin CNAS pentru pacienții asigurați, în limita contractului cu Casa de Asigurări și a indicației medicale.

    Detaliile despre documentele necesare și despre ce acoperă contractul sunt pe pagina Decontare CNAS.

    Întrebări frecvente

    Cât se așteaptă pentru o programare la radioterapie?

    Consultația de radioterapie se obține de regulă în câteva zile lucrătoare de la momentul în care ne suni. Începerea tratamentului depinde de etapele obligatorii care trebuie urmate — comisia multidisciplinară, CT-ul de simulare, conturarea și planificarea fizică — și de urgența cazului, stabilită de medic.

    Pot veni pentru o a doua opinie, dacă am deja un plan de tratament?

    Da. O a doua opinie este utilă mai ales înainte de a începe un tratament oncologic. Adu dosarul complet, inclusiv planul propus, iar medicul îți spune dacă este de acord cu el sau dacă vede alternative. Detalii pe pagina A doua opinie medicală.

    Trebuie să vin pe nemâncate la consultație?

    Nu. Consultația de radioterapie nu necesită post alimentar. Regulile de pregătire apar mai târziu, la anumite investigații — de exemplu la PET-CT, unde se cere un post de câteva ore — și ți se spun explicit înainte.

    Este nevoie de internare pentru radioterapie?

    În majoritatea cazurilor, nu. Radioterapia externă se face în regim ambulatoriu: vii, ești poziționat, ședința durează câteva minute și pleci acasă. Internarea poate fi necesară în anumite situații, de exemplu la brahiterapie sau când starea generală o cere.

    Ce fac dacă locuiesc în alt județ?

    Trimite documentele pe email înainte, ca prima deplasare să fie deja utilă. Pentru pacienții care vin din afara Iașului există sprijin pentru cazare pe durata tratamentului — vezi pagina Cazare pentru pacienți.

    Cine mă poate trimite la radioterapie?

    Cel mai des medicul oncolog, dar și medicul de familie, chirurgul sau medicul de organ care a stabilit diagnosticul. Indicația de radioterapie o confirmă medicul radioterapeut, după evaluarea completă a cazului.

    Primul pas este o discuție

    Trimite-ne dosarul medical sau sună-ne. Un medic radioterapeut îți spune dacă radioterapia este indicată în cazul tău, ce tehnică s-ar folosi și în cât timp poți începe tratamentul.

    Luni–Vineri, 08:00–16:00 · Șos. Nicolina nr. 139M, Iași